Ştii cum e apropierea aceea perfectă…când într-o după amiază de primăvară târzie stăteaţi tolăniţi pe iarbă, el cu o mână sub ceafă şi una sub urechea ta, tu ţinându-l în braţe şi încolăcindu-vă unu de altul ca doi şerpi îmbătaţi de parfumul dragostei…

Sigur ştii…

Ştii, pentru că doar atunci ai putut să priveşti în soare şi să-ţi vezi întreaga viaţă derulându-se lin şi calm…doar atunci ai putut să zâmbeşti, pentru că lângă tine aveai pe cineva care te iubea nespus de mult şi eraţi perfecţi împreună.

Ce cauţi?

Spune-mi ce cauţi…pe cine cauţi şi te stingi cautând?

Vrei să priveşti în ochi profund şi din nou să te laşi hipnotizat de ale ei gene?

Vrei să ştii că orice i-ai spune te-ar înţelege, nu? Şi că orice nu ţi-ar spune ai ştii deja dinainte?

Ai obosit alergând printre oameni, nu?

Şi eu…

Te-ai săturat să fii dezamăgit, nu??

Şi eu!

Dar ce pot să fac…ce pot eu să fac…dacă tu vezi prin mine…?