Sunt cea care profită,
sunt dependentă de oportunităţi!
Sunt avidă de cunoştinţe!
Sunt cea care aşteaptă norocul după colţ şi-i dă în cap!
Sunt cea care dă un zâmbet pe-o nimica toată!
Sunt cea care-ţi poate fi muză într-o zi…
Sunt cea care nu se teme să iubească!
Sunt cea care l-a mituit pe Cerber,
sunt ispita lui Lucifer,
cea care i-a bandajat rănile şi l-a făcut băiat bun!
Sunt motivul pentru care ziua de mâine e mai bună decât cea de azi!
Sunt cea care l-a iertat pe Iuda!
Sunt cea care a ras mustaţa lui Hitler!
Sunt stilistul Giocondei!
Sunt 100% materie nucleară!
Sunt ceea ce unora le e frică să fie!
Sunt pensula lui Picasso!
Sunt unda din chitara lui Carlos Santana!
Sunt cea care se scaldă în lacul lui Eminescu!
Sunt condimentul universal! Poftă bună!
Sunt cântecul de leagăn! Noapte bună!
Sunt prima ta sinapsă! Mă gândesc…
Sunt prima ta celulă! Mă-nmulțesc…
Sunt gradul din bara de mercur! Încălzesc…
Sunt ghimpele care te gâdilă în talpă! Te uimesc…
Sunt buzele tale moi când îmi zâmbesc…
Sunt bătaia inimii tale! Te iubesc !
Te iubesc şi nu-ţi spun “nu”,
oricine ai fi tu…

Leave a comment