~ of sunshine and storm ~

E un basm din aşternut.

Nu știu din ce a-nceput.
Îmi aduc aminte doar
sărutul de pe trotuar.

Știu că ți-am zis: “Hai afară
să vorbim la o țigară”.
Mi-ai zis: “Hai!” și m-ai urmat.
Afară – aer curat.

Rămâneam și-atunci, țin minte,
ca acum, fără cuvinte.
Ți-am spus că nu obișnuiesc
să fiu eu cea care pețesc,
că-mi pare un pic ciudat
felul cum te-am agățat.

Ai răspuns calm și răgușit
să nu mai gândesc greșit,
că doar am ieșit afară
să vorbim la o țigară.

Am zâmbit larg ca răspuns
și nicicând nu aș fi spus
că urmează să-mi spui scurt:
“Ce zici dacă te sărut?”

Aveai păru-atât de moale,
buze calde și ochi triști,
limba rece de la bere,
zâmbet tras doar pe furiș.

Mi-ai plăcut de-atunci, știu bine,
dar țineam doar pentru mine.
Acum tot ce simt e…FOARTE…
Și rămân fără putere.
Cred…se poate?
Dragoste la prima vedere?

6 responses to “E un basm din aşternut.”

  1. Just beautiful :)

    Like

  2. Întâlnirea (I)

    Frumos tare tot ce-ai spus. Permite încă-un intrus
    Că veni vorba-n părere de asta cu prima vedere.

    El citind zelos ziarul, ea prietenă cu barul;
    El un Jack cu două cuburi, ea un mix din două tuburi;
    El Chanel, ea Vivienne;
    El brunet, ea cam înaltă;
    El simţind coloana rece, dând să plece
    se opreşte cu ochii pe ochii ei. Pfff…scântei!
    Îşi face curaj şi lasă
    cuburile seci pe masă.
    Nu e genul de curaj care-i place. Ba din contră-
    ar vrea să fugă. E ca un laş în miraj.
    Merge apăsat la bar. Optimist, îşi spune-n gând:
    “În zadar”.
    Ea e rece, iceberg pur.
    Dă impresia perfidă că n-o doare nici în cur.
    Numai că ajuns acolo, la un pas de pasul ei, brusc se schimbă tot macazul –
    Sângele n-o mai ascultă şi-i înroşeşte obrazul.

    *va continua

    Like

  3. Vrea să-şi tragă două palme –
    Unde-s minutele calme
    dinainte?
    “Bună” -ncepe el corida,
    curajos ca râma-n ac.
    “Ce frumoasă-i”, se gândeşte-n timp ce scapă-abil de trac.
    “Bună” – scapă şi ea din reflex
    Cu-o vinovăţie calmă, ca un pumn primit în plex.
    “Te-am văzut şi-am vrut să plec.
    N-am putut şi mă petrec
    pân’ la tine, poate-poate
    vocea mea te-o da pe spate”.
    Şi zâmbeşte-abil brunetul
    aşteptând cu nerăbdare să se-ntregească duetul.
    Ea se regăseşte greu. Timidă, dar detaşată,
    tocmai genul lui de fată –
    Îl întreabă apăsat: “Care-i filmul preferat?”

    Are titlul chiar pe buze – “Jeux d’enfants” ar vrea să zică,
    Dar ceva din ego-îl strică
    şi plusează cu Pacino:
    “The Devil’s Advocate”
    – Era mai bun Tarantino?!? –

    *va continua

    Like

  4. Ea rememorează calmă, cu privirea ţintă-n palmă:
    “Keanu Reeves, Charlize Theron – K, măcar nu e afon”.
    Lasă palma să se ducă
    şi-l apucă
    de privire cu a ei privire grea.
    El hipnotic – după ea,
    Stă pe loc şi totuşi pare
    că se-nvârte după soare.
    Simte golul în stomac.
    Fuck!
    Ea simte, râde haotic;
    El stă încruntat, despotic.
    Ea erupe, ştie bine;
    Şi el ştie, dar mai ţine,
    doar-doar va-mpietri prezentul
    şi eterniza momentul.

    Brusc, senin şi cam grăbit,
    se ridică, şi perfid îi lasă cadou un zâmbet
    pe obrazul ei, lipit.

    Peste patruzeci de ani,
    pe o bancă sub platani,
    El citind zelos ziarul;
    Ea aşezându-i fularul;
    El tot calm, ea inimoasă;
    Tot cărunt, ea tot frumoasă.

    “Ştii..-ntrerupe el cititul –
    Mai ştii faza cu peţitul
    de-acum..hăt un car de ani?
    Uite-aicea sub platani,
    Am ceva de corectat:
    “Jeux d’enfants” a fost şi este
    filmul ăla preferat.

    The end!

    Like

  5. Foarte frumos! Chiar zilele astea am văzut din nou, pentru a şpe mia oară filmul…:D

    Like

  6. :) Mă bucur că-ţi place.
    L-am scurtat oarecumva. Varianta iniţială se termina cu ea dezvăluindu-i la rându-i un secret şi anume că pentru ea, întâlnirea lor din bar nu a fost prima oară când îl vedea. O, nu! Şapte luni de zile, 5 zile pe săptămână, seară de seară el îşi citise ziarul alături de Jack şi alea 2 cuburi în acelaşi bar. Şapte luni de zile, seară de seară, ea “şi-a făcut de lucru” în barul respectiv. Şapte luni de zile a trecut neobservată până când el s-a oprit “cu ochii pe ochii ei”. Îl cunoştea aproape “la secundă”. Cele câteva gesturi care ţin de desfăcutul şi împăturitul unui ziar, bătutul nervos din picior, dunga impecabilă a pantalonilor plictisitor de negri, datul mâinii drepte prin păr pentru alungarea unei şuviţe rebele, felul de a răspunde la telefon şi haioasele încruntări superficiale – toate erau un repertoriu ştiut de ea la perfecţie. Şi a vrut să-i spună asta.

    N-a făcut-o!

    :)

    Like

Leave a comment