Mă îndeamnă seductiv abisul
și mă pierd în geamăt lung.
Jale-acaparează visul
și nu știu unde-o s-ajung.

Unde-au dispărut câmpiile
care-mi gâdilau sub nas
copilăriile?

Mai știi cerul roșiatic
cu miros de zor tomnatic
și Soarele care ne-a-nvățat
să mințim?
Să zâmbim,
atunci, demult?

Câțiva copii,
negustori de ispravă,
vindeau buchete de maci
din tărâmul bătătorit de râsete.

Am început să cânt.
M-am reverberat elastic
când
am simțit cum piere din mine
dorul de păpuşi din plastic.

Am cules amar mănunchi
de gunoaie ale firii
și m-am predat în genunchi
în fața Iubirii.

Îmi tremură zâmbetul, căci
străbune ecouri de voci
prea curând vor dispărea
din mine, cea bătrână.

Voi filtra Eter prin mână
și un umăr stoic.
Colapsat sub jind eroic,
piciorul va uita nisipul
unde spațiul și timpul
au dansat în ritm nostalgic.

Voi dormi adânc în mare,
contopită în abis.
Tot ce-a fost dragoste sau chin
va fi fost doar un truc divin.

Îmi e jalnic dor de mine,
încuiată-n tot ce strâng
și mi-e tare dor deja
să pot să plâng.

Unde am s-ajung?