Printre sufletele colorate
în nuanțe de hambar,
te văd străluce,
serendipituoasă.
Și tu nici n-ai habar!

Dintre crengile crescute
ordonat, țintind spre Soare
după cum li s-a dictat,
te văd onduind,
dar nu-n lumină.
Chicotești la drumul lung.

Și găsești, cumva,
prin toată iarba-naltă,
singura floare roză,
ascunsă după ciuperci.
Ți-am zis ce-ar trebui să-ncerci…

Nu te agăța de-oglindă,
că-n ea vezi doar ce văd ceilalți.
Mai bine sufletu-ți colindă
pe sub baobabi înalți.