vantul

Mă umple de sens tăcerea când urechilor însetate de cântec le dirijează simfonii ancestrale. Un cer metalic mă deschide în tăișu-i vânturatic și o Lună mută, floare sub pistruii de fecioară, îmi numără zilele printre frunze de ienupăr. Lumina Ei pristină întârzie mereu cu o secundă jumătate și pierde veșnicii în drum spre mine. Acelor… Read more