…acestei vieți.

Ne împrăștiem când nu mai știm ce să facem cu iubirea, când n-o înțelegem, când alegem altă cale și dăm vina tot pe ea.

Ne împrăștiem când nu ne mai înțelegem și nici tăcerea dintre noi, atât de pură și apăsătoare, nu mai poate fi suportată.

Ne împrăștiem când ne-am adunat prea mult.

Ne împrăștiem când gâlgâieli frenetice de râs ne dau pur și simplu sufletul afară.

Ne împrăștiem în luptă…dar adevărata luptă-cu noi înșine-n-are nicio consecință fericită.

Ne împrăștiem în fiecare zi creierii pe toate jegurile de imagini.

Ne împrăștiem în fiecare zi în vorbe fără înțeles și fără urechi să le prindă.

Ne împrăștiem ADN-ul în progenituri….altă suferință!

Ne împrăștiem când suntem derutați. Și alegem să fim singuri.

Ne împrăștiem și singuri…

Adunarea…?

Când?