~ of sunshine and storm ~

Povara

Povara uterului, grea…

Cine, El?

Sau poate-o Ea?

De ce acum

și ce o vrea?

 

E aer sau bucată ruptă

din noi

şi e în burtă

și dezmăţul mi-l încurcă.

 

Trec şi lunile cu brio

și din duo iese trio,

rodul copt din Dio.

 

Când capul şi-l arată,

din plămânul său răcnește,

inima ne înflorește.

 

E o viaţă

dintr-o viaţă,

să continuie-a ta viaţă,

să se bucure de viaţă.

 

În curând, povara grea

va gândi doar pentru ea.

Va purta şi crucea mea

și-a ta!

 

Va simţi ce-am simţit noi

când eram plăpânzi și goi.

 

Va urâ şi va-njura,

va minţi, va judeca,

va iubi şi va visa,

va pluti…va suferi…

va uita şi va muri.

 

 

 

 

Leave a comment