Ce preferi: să suferi de dor sau de despărţire?
EX:
Un el şi o ea.
Sunt îndrăgostiţi unul de celălalt.
Situaţia/circumstanţa/nevoia/viaţa îi aduce în punctul în care fie îşi reia fiecare traseul iniţial, fie pornesc împreună pe acelaţi drum, salt pe care niciunul dintre cei doi n-are curajul să-l facă.
Ce-i de făcut acum?
Suportăm depărtarea şi ne îmblânzim cum om putea dorul, sau continuăm să încercăm periodic să ne centrăm pe aceeaşi direcţie, luptându-ne cu amarul incapacităţii de-a lua o decizie?
Continuă fragilitate sau indiferenţă zdrobitoare?
Ce căcat o fi mai bine??
Poate doar calea de mijloc…numai că noi, ahtiaţi după adrenalină, am ignorat într-atât simpla cale de mijloc încât aproape că s-a şters din conştiinţa noastră. Ca posesori ai unei gene mutante de teribilişti ce suntem am ales extremele. De aici şi toată confuzia şi deciziile neinspirate. Nu ştim să împăcăm simţirea cu gândirea.
NU-ŢI ASCULTA INIMA. MAI DEGRABĂ ÎNŢELEGE-O…

Leave a comment