Ne-am despărțit adesea
în mintea mea.
Mă turbează câteodată gândul
cum că ți-ai băgat-o-n alta.
Calmă, exersez momentul
când îți etalezi discursul.
Sunt distantă, rece, crudă,
când încerci să-ți oprești plânsul.
Dar am apoi vârtej turbat,
gândindu-mă că, totuși, poate,
din toate cele-imaginate,
ceva-ceva s-o fi-ntâmplat.
Și simt cum mă sugrumă
gânduri veninoase
și fulgerări în oase.
A inimii ciumă
mă consumă.
C-am devenit lichea pe tine,
m-am cuibărit în simbioză
și-acum pentru o nouă doză
faci cam tot ce vrei din mine.
Dar am mai fost acolo
și țin minte,
că m-am descurcat chiar bine
uitând un alde mușteriu ca tine
ce m-a umplut de simțăminte
și m-am dus YOLO.
Dispar de nu mai știi de mine!
Și mă vei vrea atunci…

Leave a comment