Seva nu-ți mai urcă lin,
parcă are spânzurat de gleznă
globul milenar de chin.

În jurul tău totul merge
în derivă
și tu stai acolo, mut,
cu nimica împotrivă.

Nu mai ocrotești metafore
în șoapte,
crengile-ți sunt de frunze
despuiate
și-n nimic din tot ce spui
nu mai ai dreptate!

Ți-ai întins vârful până la cer
și-ai rămas atârnat de nori
ca un ciucure invers
și caraghios!

M-ai înțeles complet pe dos.
Din inimă bătăi mi-ai scos,
ca o dragoste încheiată
înainte de vreme.