Narcisele mi-aduc
aminte de-un Adonis
învolburat în rouă.
Fermecat cu o privire,
îndrăgostit la două.
“Curând pierdeam vocale,
pe care, mi-a venit natural
să le înlocuiesc
cu virgulele primite de la el.
Și, oh, mama, ce propoziții frumoase ne-au ieșit!”
Rămase fără glas…
un tremur vertical
îi aduse aminte că și ea
lăsase geamu-ntredeschis,
cândva.

Leave a comment